TROFEUL "GICU DOMŞA" - Ediţia I va avea loc sâmbătă 22 octombrie 2016! Imprimare
Joi, 22 Septembrie 2016

CS Ocna Mureş în colaborare cu AJF Alba organizează Trofeul "Gicu Domşa" - ediţia I

Sâmbătă 22 octombrie 2016

      Vă redăm în continuare comunicatul echipei CS Ocna Mureş:gicu domsa tribuna

"În memoria lui GICU DOMSA … chiar daca a plecat anul trecut dintre noi, el va rămâne mereu prezent pe Stadionul SODA … CS Ocna Mureş va organiza Trofeul “GICU DOMŞA”- ediţia I, sâmbătă 22 octombrie 2016, între orele 10:00 – 15:30.

În memoria lui GICU, vă invităm să participaţi împreună cu noi la acest eveniment!

     Turneul respectiv, având un format cu o dublă competiţie, este adresat:

  • cluburilor/asociaţiilor sportive afiliate la AJF/FRF - participă echipe având în componenţă jucători U10 (născuţi în anul 2007 şi mai mici);
  • şcolilor primare - participă echipe formate cu elevi din clasele I-IV (jucători nelegitimaţi).      

Echipele înscrise în ambele competiţii - turneul cluburilor/asociaţiilor sportive şi mai ales în competiţia elevilor - pot fi mixte (băieti şi fete) , meciurile se vor juca pe teren redus în sistemul 5 jucători + portar, participarea se va face pe baza unui tabel nominal cu maxim 12 jucători pentru fiecare echipă (vizat de clubul/asociaţia, sau şcoala de la care provine echipa, având viza medicală 2016 aplicată individual pentru fiecare jucător, pe carnetul de legitimare sau pe tabel).      

          Data limită de înscriere a echipelor este: marţi – 18 octombrie 2016, ora 15:00.

REGULAMENTUL TROFEULUI “GICU DOMSA”


1.ORGANIZARE: Trofeul “GICU DOMSA” va avea un format cu doua competitii distincte, organizate pe teren redus, una adresata echipelor cluburilor/asociatiilor sportive afiliate AJF/FRF, respectiv o competitie adresata echipelor avand in componenta elevi din scolile primare (clasele I – IV). In functie de numarul echipelor inscrise va fi stabilit formatul fiecarui turneu in parte, in cadrul sedintei tehnice organizate la Stadionul SODA, in ziua de marti, 18 octombrie 2016, ora 15.00!

2.PARTICIPANTI: In competitia cluburilor/asociatiilor sportive afiliate AJF/FRF pot participa jucatori U 10 (nascuti in anul 2007 si mai mici) legitimati la echipa respectiva, iar in competitia scolilor primare echipele vor avea in componenta doar jucatori nelegitimati, inscrisi in clasele I - IV la scoala respectiva. In ambele competitii, echipele pot fi mixte (baieti si fete) cu respectarea conditiilor enuntate anterior.

3.INSCRIEREA ECHIPELOR: In ambele competitii inscrierea se va face pe baza tabelului nominal (model atasat) completat si vizat corespunzator de clubul/asociatia sportiva, sau scoala care inscrie echipa in competitie, cu mentiunea ca in cazul cluburilor/asociatiilor sportive nu mai este necesara viza medicala individuala pe tabel, echipele respective urmand sa prezinte carnetele de legitimare ale jucatorilor, avand viza medicala 2016 valabil aplicata pe carnet. Tabelul nominal va cuprinde un numar maxim de 12 jucatori / echipa, in cazul echipelor din scoli viza medicala fiind obligatoriu aplicata individual (APT pt EFORT FIZIC) in dreptul fiecarui jucator! Termen limita de inscriere: marti, 18 octombrie 2016, ora 15:00!

4.REGULI DE JOC:

  1. a)Jocurile se vor disputa pe teren redus, portile avand dimensiunea de 3x2 m;
  2. b)Durata fiecarui joc: 2 reprize x 10 minute; daca la finalul jocului scorul inregistrat este egal, se vor executa lovituri de departajare (serie de 3 lovituri alternativ, dupa care - daca egalitatea persista - se va executa cate o lovitura/echipa, pentru a stabili un criteriu de departajare conform art.5 e), sau invingatoarea jocului pentru jocurile eliminatorii);
  3. c)Echipele vor juca in sistemul 1 portar + 5 jucatori de camp (echipament de culoare diferita), schimbarile in timpul jocului fiind nelimitate, acestea fiind efectuate pe la centrul terenului. Un jucator inlocuit poate reveni in joc, in urma altei inlocuiri efectuate;
  4. d)Jocurile se vor disputa cu mingi nr. 4;
  5. e)NU SE VOR ACORDA AVERTISMENTE SAU ELIMINARI JUCATORILOR! Promovand spiritul de fair-play, antrenorii/profesorii, cat si arbitri jocurilor sunt indemnati sa aduca un suport in acest sens, educand jucatorii participanti printr-o atitudine plina de sportivitate! Se recomanda ca in cazul unor greseli sau fapte grave comise de jucatori (care in mod normal ar trebui sanctionate disciplinar de arbitru), antrenorul/profesorul echipei respective sa inlocuiasca imediat jucatorul care a gresit!
  6. f)Mingea iesita peste linia de poarta, sau mingea prinsa de portar cu mana in suprafata de pedeapsa proprie, va fi repusa in joc de portar doar cu mana, din interiorul propriei suprafete de pedeapsa;
  7. g)Mingea iesita peste linia de margine va fi repusa in joc doar cu piciorul, de pe locul in care mingea a depasit linia de margine, mingea fiind asezata pe linie, sau in exteriorul liniei respective;
  8. h)La executarea loviturii de incepere, loviturii de la colt, loviturilor libere, repunerii de la margine, jucatorii echipei adverse vor pastra o distanta minima de 5 m fata de locul de executare;
  9. i)Loviturile de pedeapsa si loviturile de departajare vor fi executate de la 7 m distanta, fata de centrul portii respective. Portarul este obligat sa stea pe linia portii pana la executare, el avand dreptul sa se deplaseze doar pe linie, intre stalpii portii, inainte de excutare;
  10. j)Nu se poate inscrie un gol direct din lovitura de incepere, dintr-o lovitura libera indirecta, dintr-o repunere a mingii in joc de la margine, sau din propria jumatate de teren, cu scopul de a incuraja jocul combinativ;
  11. k)Daca o echipa in atac va beneficia de o lovitura libera indirecta, acordata pentru o incorectitudine efectuata de un jucator in propria suprafata de pedeapsa, lovitura libera indirecta va fi executata de pe linia suprafetei de pedeapsa. Portarul echipei in aparare poate ocupa o pozitie in fata zidului format din coechipieri, fiind obligat sa respecte o distanta de minim 3 m fata de locul executarii loviturii respective;

5.DEPARTAJAREA ECHIPELOR:

Se atribuie 3 puncte la victorie, 1 punct la egal si 0 puncte la joc pierdut. Castigatoarea grupei va fi echipa cu cel mai mare numar de puncte accumulate. In cazul in care mai multe echipe se afla la egalitate de puncte in clasamentul grupei, urmatoarele criterii de departajare vor fi aplicate in ordine, prin eliminare:

  1. a)Numarul mai mare de puncte obtinute in intalnirile directe;
  2. b)Golaverajul mai bun in intalnirile directe;
  3. c)Numarul mai mare de goluri marcate in intalnirile directe;
  4. d)Golaverajul general mai bun, realizat in toate jocurile din grupa;
  5. e)Diferenta de goluri obtinuta in urma loviturilor de departajare executate;
  6. f)Echipa care are cea mai mica medie de varsta a jucatorilor;
  7. g)Tragere la sorti.

6.DISPOZITII FINALE:

  • Asistenta medicala va fi asigurata de clubul organizator, pentru toate jocurile turneului. Clubul organizator nu poate fi facut raspunzator de nici o accidentare a unui jucator, oficial sau suporter, de nici o paguba suferita de o persoana fizica, club/asociatie sau echipa participanta la turneu.
  • La fiecare joc al turneului va fi delegat cate un arbitru.
  • Comisia de organizare a Trofeului “GICU DOMSA” va fi formata din 3 persoane: reprezentantul clubului organizator, reprezentantul AJF Alba si un invitat de onoare prezent la turneu.
  • Comisia de organizare va tine evidenta rezultatelor inregistrate dupa fiecare joc, va intocmi clasamentul intermediar si final al turneului, avand autoritatea de a decide asupra cazurilor de forta majora, sau situatiilor neprevazute in acest regulament, prin aplicarea unor hotarari definitive!

NOTĂ: In functie de conditiile meteo, jocurile Trofeului “GICU DOMSA” se vor disputa pe terenuri reduse amenajate la Stadionul SODA, la terenurile sintetice, sau in sala de sport din Ocna Mures."

Pentru mai multe informaţii vă punem la dispoziţie următoarele e-mailuri:

sau la secretariatul AJF Alba : Telefon: 0258 812 755     Fax: 0258 810 227.