Juniori U 15 - ediția 2023-2024 Imprimare

Regulamentul general la juniori poate fi văzut AICI.

Regulamentul FRF: AICI

Etapa a II-a – ETAPA ELIMINATORIE (faza I - 26.05; faza II - 02.06; faza III – 09.06.2024). Data limită de transmitere a campioanei: 20 mai 2024.

Juniori U-15 - competiție rezervată juniorilor născuţi în anul 2009 şi mai tineri.

Echipa campioană, va reprezenta județul la faza națională, organizată de FRF.

Arbitrul va trimite SMS cu rezultatul jocului, imediat după final.

Participă 10 echipe. În toamnă, se vor disputa nouă etape (doar tur-conform țintarului), iar în primăvară, echipele clasate pe locurile 1-6 vor juca în campionatul de Elite încă zece etape (tur-retur), pentru desemnarea campioanei județene, iar echipele clasate pe locurile 7-10 vor disputa nouă etape (tur-retur-tur). În Elite și Clasic se intră cu zero puncte.

2 reprize de 40 minute, cu o pauză de maxim 15 minute. 11 jucători titulari, din care unul este portar.

Baremul de arbitraj la juniori U 15: 285 lei din care 150 lei subvenționați și 135 lei echipa.

Fiecare echipă va avea un antrenor pe bancă cu minim licența C - UEFA.

Pe toată durata jocului se pot efectua cel mult 7 înlocuiri de jucători (de fiecare echipă), în câte opriri doresc. Maxim 9 jucători înlocuitori. Maxim 3 jucători înlocuitori / echipă pot efectua încălzirea în același timp.

Identificarea jucătorilor U15 în competițiile rezervate acestora se face pe baza carnetului de legitimare și a copiei după buletin sau a certificatului de naștere, pentru cei care nu au împlinit 14 ani.

ELIMINARE TEMPORARĂ

Eliminarea temporară este introdusă în cadrul acestei competiții pentru a încuraja comportamentul sportiv al jucătorilor și antrenorilor. Eliminarea temporară ține locul unui cartonaș galben, iar arbitrul poate elimina temporar un jucător pentru 5 minute dacă jucătorul comite una dintre următoarele abateri:

• Simuleaza (în orice loc de pe terenul de joc)

• Protesteaza prin vorbe sau gesturi la deciziile arbitrilor

• Scoate tricoul după marcarea unui gol

De asemenea, în situația în care un membru al staff-ului unei echipe, de pe banca de rezerve, protestează prin vorbe sau gesturi la deciziile arbitrilor, echipa în cauză poate fi sancționată cu eliminarea unui jucător din teren pe o perioda de 5 minute (jucătorul care va părăsi terenul de joc va fi ales și comunicat arbitrului de către antrenor).

PROCEDURA ELIMINĂRII TEMPORARE:

• Un jucător, care comite o abatere sancționabilă cu eliminare temporară (vezi paragraful anterior), va fi ELIMINAT TEMPORAR, PENTRU O PERIOADA DE 5 MINUTE, arbitrul ridicând ambele mâini în fața jucătorului. NU VA FI ARĂTAT NICIUN CARTONAȘ.

• Crainicul stadionului (dacă există) va anunța că jucătorul în cauză va fi eliminat temporar.

• Arbitrul va îndeplini funcția de cronometror

• Cronometrarea timpului de 5 minute începe după ce jucătorul în cauză părăsește terenul de joc și jocul este reluat.

• Din acel moment, jucătorul eliminat temporar poate reveni pe banca de rezerve sau poate merge în zona rezervată încălzirii jucătorilor. Acesta trebuie să poarte o vestă de culoare diferită față de echipamentul jucătorilor din teren și a vestelor purtate de jucătorii de rezervă.

• În cazul în care jucătorul în cauză este portar, acesta trebuie să fie înlocuit și se va respecta procedura ca și în cazul unui jucător.

• În timpul celor 5 minute, jucătorul eliminat temporar nu poate fi înlocuit (cu excepția portarului)

• Un jucător care primește 2 eliminări temporare în decursul aceluiași joc, nu va mai putea să participe la jocul respectiv, însă va putea fi inlocuit de un jucător de rezervă, doar după expirarea celor 5 minute.

• Un jucător care are un cartonaș galben și primește o eliminare temporară NU VA FI ELIMINAT.

• Un jucător care a primit o eliminare temporară și apoi primește un cartonaș galben, NU VA FI ELIMINAT.

În situația în care o echipă rămâne în 8 jucători, iar unul dintre aceștia este eliminat temporar, jocul nu mai poate continua. În acest caz arbitrul este obligat să oprească jocul, echipa respectivă urmând să fie sancţionată cu pierderea jocului.

Arbitrul jocului va menționa eliminarea temporară în raport la observații suplimentare (Număr/funcție, numele, motivul și minutul), eliminarea temporară fiind luată în evidența AJF Alba la cartonașe galbene, acesta fiind suspendat câte o etapă la fiecare 4/7/9/10 cartonașe galbene sau eliminare temporară).

Criterii de departajare în campionatul regular:

În situația în care două sau mai multe echipe se află la egalitate de puncte, clasamentul se va stabili pe baza aplicării, în ordine a următoarelor criterii:
- numărul mai mare de puncte obținute în jocurile directe

- golaverajul mai bun în jocurile directe

- numărul mai mare de goluri marcate în jocurile directe

- golaverajul general mai bun în campionat

- numărul mai mare de goluri marcate în toate jocurile din campionat

- Dacă și după aplicarea acestor criterii egalitatea persistă, se va lua în calcul clasamentul fair play, astfel: se acordă câte 1 punct pentru fiecare cartonaș galben primit, 3 puncte pentru un cartonaș roșu primit din două CG și 4 puncte pentru un cartonaș roșu primit direct. Echipa cu cele mai puține puncte va fi desemnată câștigătoare.

Criterii de departajare în campionatul Elite/Clasic:

În situația în care două sau mai multe echipe se află la egalitate de puncte, clasamentul se va stabili pe baza aplicării, în ordine a următoarelor criterii:

- numărul mai mare de puncte obținute în jocurile directe din campionatul Elite/Clasic

- golaverajul mai bun în jocurile directe din campionatul Elite/Clasic

- numărul mai mare de goluri marcate în jocurile directe din campionatul Elite/Clasic

- golaverajul general mai bun în campionatul de Elite/Clasic

- numărul mai mare de goluri marcate în toate jocurile din campionatul de Elite/Clasic

- echipa mai bine clasată în campionatul regular

- Dacă și după aplicarea acestor criterii egalitatea persistă, se va lua în calcul clasamentul fair play, astfel: se acordă câte 1 punct pentru fiecare cartonaș galben primit, 3 puncte pentru un cartonaș roșu primit din două CG și 4 puncte pentru un cartonaș roșu primit direct. Echipa cu cele mai puține puncte din toate jocurile (regular+elite/clasic) va fi desemnată câștigătoare.

În toate competițiile la nivel județean, echipa gazdă va schimba echipamentul de joc, în cazul în care arbitrul decide că acest lucru este necesar.

Conform art. articolului 48 din ROAF:

1. Un joc nu poate continua cu mai puţin de 7 (şapte) jucători la competiţiile de seniori şi 8 (opt) jucători la competiţiile de juniori sau fotbal feminin. În oricare dintre cazurile sus-menţionate, arbitrul este obligat să oprească jocul, echipa respectivă urmând să fie sancţionată cu pierderea jocului.

2. Jucătorii seniori, indiferent de categorie, cu excepţia portarului, nu pot participa la două jocuri oficiale în aceeaşi zi. Prin participare la joc se înţelege intrarea efectivă în teren (ca titular sau prin înlocuirea unui titular) şi nu simpla înscriere a jucătorului în raportul de arbitraj. 

3. Jucătorii juniori, cu excepţia portarului, au dreptul de a participa la două partide oficiale consecutive, cu respectarea condiției ca respectivii jucători să joace cel mult 135 de minute cumulate în două jocuri în decurs de 24 de ore, dacă al doilea joc se desfășoară cel mai devreme în ziua imediat următoare. Această regulă se aplică la un jucător care dispută ambele jocuri (11vs11): U 19, U 17, U 16, U 15 și U 14. Dacă unul dintre jocuri sau ambele sunt pe teren redus (U 13 și mai mici), aceștia pot juca în ambele jocuri un număr nelimitat de minute, cu condiția să nu aibă loc în aceeași zi calendaristică.

O echipă nu poate avea pe raportul arbitrului mai mult de 7 jucători transferați temporar de la același club, sub sancțiunea pierderii jocului prin forfait (3-0).

Regulamentul se completează cu regulamentul FRFcelelalte regulamente în vigoare, pe care le puteți citi AICI.