ASOCIAȚIA JUDEȚEANĂ DE FOTBAL ALBA - Membru afiliat FRF

Știri
Cupa Hagi-Danone 2012 si juniori E Imprimare Email
Sâmbătă, 10 Martie 2012

hagi-danoneLa baza Winners Club Țălnar, în jocurile semifinale programate în Cupa Hagi-Danone 2012 (faza județeană), s-au înregistrat astăzi următoarele rezultate:

Metalul Aiud-Unirea Juniors Alba Iulia           1-0;

Langenthal Valea Lungă-Unirea Alba Iulia    2-2 (3-2 la loviturile de departajare),

astfel că în finalul competiției județene, vom avea duminică-11 martie 2012 următoarele jocuri:

  • ora 13.00 - finala mică : Unirea Juniors Alba Iulia-Unirea Alba Iulia;
  • ora 14.00 - finala mare : Metalul Aiud-Langenthal Valea Lungă;

În deschiderea finalelor respective, începând cu ora 10.00, la baza Winners Club Țălnar, se va desfășura și ultima etapă a campionatului juniorilor E, jocurile programate fiind:

  • Europa Alba Iulia-Unirea Juniors Alba Iulia;
  • Viitorul Abrud-Rival Alba Iulia;
  • Unirea Alba Iulia-CSO Cugir,

Azi, în penultima etapă a campionatului juniorilor E, au fost înregistrate următoarele rezultate:

  • Rival Alba Iulia-Europa Alba Iulia    9-0;
  • Viitorul Abrud-CSO Cugir               10-2;
  • Unirea Alba Iulia-CS Zlatna             5-0;
  • Unirea Juniors Alba Iulia a stat (Metalul Aiud fiind retrasă din competiție).

Festivitatea de premiere, pentru ambele competiții menționate, va avea loc la ora 15.00!

foto: 11.02.2012, înainte de jocul Langenthal Valea Lungă (echipament alb/roșu)-Viitorul Abrud, disputat în cadrul grupelor cupei Hagi-Danone.


 
Fair-play si respect! Imprimare Email
Sâmbătă, 10 Martie 2012

messi-respect 1610938i”Respectul față de ceilalți, un respect plin de modestie și politețe, este prima condiție a adevăratei egalități.”                              Fiodor Mihailovici Dostoievscki

Respectul reprezintă atitudinea sau sentimentul de apreciere, stimă și considerație față de o persoană, o idee sau o instituție, acesta putând fi exprimat verbal sau prin gesturi.

Plecând de la citatul prezentat și definiția cuvântului RESPECT, cu ocazia reluării campionatelor organizate, în fața unui retur care se anunță foarte disputat, am vrea să procedăm împreună la aplicarea următoarelor criterii:

  1. respectă regula jocului;
  2. asigură condiții egale de participare la joc;
  3. respectă oficialii jocului și deciziile acestora;
  4. respectă adversarul;
  5. respectă spiritul jocului, atmosfera și spectatorii care participă la joc;
  6. dă dovadă de stăpânire de sine, indiferent de situație;
  7. prezintă o atitudine și un exemplu pozitiv pentru ceilalți, în special pentru jucătorii tineri;
  8. respectă principiile de integritate și etică;
  9. elimină violențele fizice și verbale;
  10. acceptă rezultatul jocului !!!

Toți cei implicați, la fiecare joc disputat (indiferent de nivel): jucători, antrenori, conducători/delegați, oficiali ai jocului, spectatori - prin asumarea și aplicarea celor enunțate cu multă responsabilitate - pot contribui la un salt calitativ, astfel încât activitatea noastră să se desfășoare într-o atmosferă cât mai bună, într-un climat sănătos, iar fotbalul amator din județul Alba să fie cât mai apreciat și respectat!

 

Sorin Corpodean

Președinte AJF Alba

 
Hotarare a Comitetului de Urgenta FRF Imprimare Email
Joi, 08 Martie 2012

DSC07445-1Azi, 8 martie a.c., în conformitate cu dispozițiile art.36 din Statutul Federației Române de Fotbal, Comitetul de Urgență al FRF a aprobat:

1. Programul etapelor din returul campionatului Ligii I, rămase de desfășurat până la finalul ediției 2011-2012, în primăvara acestui an, astfel:

Etapa a 20-a - 10 martie; etapa a 21-a - 17 martie; etapa a 22-a - 21 martie;etapa a 23-a - 24 martie; etapa a 24-a - 31 martie; etapa a 25-a - 4 aprilie;etapa a 26-a - 7 aprilie; etapa a 27-a - 14 aprilie; etapa a 28-a - 18 aprilie;etapa a 29-a - 21 aprilie; etapa a 30-a - 28 aprilie; etapa a 31-a - 2 mai;etapa a 32-a - 5 mai; etapa a 33-a - 12 mai; etapa a 34-a - 19 mai

Programul CUPEI ROMÂNIEI-TIMIȘOREANA, ediția 2011-2012, rămâne nemodificat, astfel:

Semifinale, tur - 27/28/29 martie

Semifinale, retur - 10/11/12 aprilie

Finala - 23 mai

2. Programul etapelor din returul campionatului Ligii a 2-a, ediția 2011-2012, astfel:

Etapa a 16-a - 17 martie; etapa a 17-a - 24 martie; etapa a 18-a - 31 martie;etapa a 19-a - 4 aprilie; etapa a 20-a - 7 aprilie; etapa a 21-a - 14 aprilie;etapa a 22-a - 21 aprilie; etapa a 23-a - 25 aprilie; etapa a 24-a - 28 aprilie;etapa a 25-a - 5 mai; etapa a 26-a - 12 mai; etapa a 27-a - 16 mai; etapa a 28-a - 19 mai; etapa a 29-a - 26 mai; etapa a 30-a - 2 iunie

3. Programul etapelor din returul campionatului Ligii a 3-a, ediția 2011-2012, astfel:

Etapa a 16-a - 16 martie; etapa a 17-a - 23 martie; etapa a 18-a - 30 martie;etapa a 19-a - 3 aprilie; etapa a 20-a - 6 aprilie; etapa a 21-a - 13 aprilie;etapa a 22-a - 20 aprilie; etapa a 23-a - 24 aprilie; etapa a 24-a - 27 aprilie;etapa a 25-a - 4 mai; etapa a 26-a - 11 mai; etapa a 27-a - 15 mai; etapa a 28-a - 18 mai; etapa a 29-a - 25 mai; etapa a 30-a - 1 iunie

4. Referatul Direcției Juridice a FRF cu privire la modificarea art.24 lit. C alin.1 și art.37 din Regulamentul privind Statutul și Transferul Jucătorilor de Fotbal. Pentru a accesa textul referatului, apăsați aici

www.frf.ro

 
Cupa Hagi-Danone și Juniori E Imprimare Email
Luni, 05 Martie 2012

hagi danone_2012Comisia de copii și juniori, de comun acord cu reprezentanții echipelor calificate în semifinalele cupei Hagi-Danone 2012 și a echipelor participante la campionatul juniorilor E, a hotărât modificarea programării inițiale a jocurilor din finalul celor două competiții, pentru a nu se suprapune cu reluarea campionatelor de juniori C și D programată în 17 martie.

Prin urmare, vom avea la baza Winners Club Țălnar (în week-end) următoarea programare a jocurilor:

sâmbătă-10 martie:

Juniori E

  • ora 10.00 : Rival Alba Iulia - Europa Alba Iulia;
  • ora 11.00 : CSO Cugir - Viitorul Abrud;
  • ora 12.00 : CS Zlatna - Unirea Alba Iulia;
  • Unirea Juniors Alba Iulia stă (Metalul Aiud fiind retrasă din competiție);

Cupa Hagi-Danone (semifinale)

  • ora 13.00 : Metalul Aiud - Unirea Juniors Alba Iulia;
  • ora 14.00 : Unirea Alba Iulia - Langenthal Valea Lungă;

duminică-11 martie:

Juniori E

  • ora 10.00 : Europa Alba Iulia - Unirea Juniors Alba Iulia;
  • ora 11.00 : Viitorul Abrud - Rival Alba Iulia;
  • ora 12.00 : Unirea Alba Iulia - CSO Cugir;
  • CS Zlatna stă (Metalul Aiud fiind retrasă din competiție);

Cupa Hagi-Danone (finale)

  • ora 13.00 : finala mică - învinsele din semifinale;
  • ora 14.00 : finala mare - câștigătoarele din semifinale;

          ora 15.00 : Festivitatea de premiere pentru laureații celor două competiții !

 

 
<< Început < Anterior 201 202 203 204 205 206 207 208 209 210 Următor > Sfârşit >>