ASOCIAȚIA JUDEȚEANĂ DE FOTBAL ALBA - Membru afiliat FRF

Cupa României 2017-2018 Cupa României - Semifinale
Cupa României - Semifinale Imprimare Email

Luni 10 aprilie 2017, de la ora 16:00, la sediul Asociației Județene de Fotbal Alba a avut loc tragerea la sorți a echipelor calificate în semifinalele Cupei României - faza județeană.

În urma tragerii la sorți echipele care se vor lupta pentru a accede în marea finală sunt:

Miercuri - 24.05. 2017 - ora 17:30

ACS Viitorul Spicul 2014 Daia Română 2 - 0 AFC Sportul 2015 Petrești

Joi - 25.05. 2017 - ora 17:30

ACS Șurianu 1945 Sebeș 2 - 0 CS CIL Blaj

Cele patru echipe care s-au calificat în semifinalele din 24-25 mai 2017, s-au împerecheat prin tragere la sorți, acestea fiind introduse într-o singură urnă, prima echipă extrasă fiind echipa gazdă. Prima semifinală extrasă va disputa jocul miercuri, iar semifinala a doua se va disputa joi.

Jocurile se desfășoară într-o singură manșă, pe terenul primei echipe, considerate a fi organizatoare de joc. 

În situația în care, după consumarea celor 90 de minute de joc regulamentare, rezultatul este egal, jocul se va prelungi cu două reprize a câte 15 minute fiecare, fără pauză între ele, dar cu o pauză de 5 minute între sfârșitul jocului și prima repriză a prelungirilor. Dacă după reprizele de prelungiri egalitatea se menține, echipa învingătoare va fi stabilită prin executarea loviturilor de departajare.

ATENŢIE: În faza judeţeană a Cupei României, în toate jocurile se pot efectua maxim 4 (patru) înlocuiri de jucători pe toată durata jocului, tot 4 fiind şi numărul maxim de jucători care poate fi trimis în acelaşi timp, de fiecare echipă la încălzire !!!

Echipele sunt obligate să folosească cel puţin 1 jucător născut după 01.01.1995 (U21), pe tot parcursul jocului, atunci când se întâlnesc echipe din liga a V-a, sau cel puţin un jucător născut după 01.01.1997 (U19), atunci când se întâlnesc echipe de liga a IV-a. Dacă echipele vor fi din eşalon diferit (liga a IV-a cu liga a V-a), nu se vor aplica restricţii.

IMPORTANT !!!

* În data de 25 august 2015, a avut loc ședința Comitetului Executiv de Urgență a Federației Române de Fotbal, astfel s-a hotărât ca: "În competițiile de seniori în cadrul cărora se utilizează și jucători juniori (născuţi în 1998 şi mai mici), identificarea acestora se va face pe baza carnetului de legitimare, nefiind necesar buletinul sau certificatul de naştere", conform punctului 9, din hotărârea comitetului de urgență. Toate decizile pot fi citite AICI.

Astfel, în competițiile de seniori, jucătorii juniori nu vor mai fi obligați să prezinte decât carnetul de legitimare (fără carte de identitate sau pașaport în copie sau original, cum era prevăzut în ROAF, la articolul 49, alin.1, teza finală).

În ședința Biroului Executiv a Asociației Județene de Fotbal Alba, din data de 07.08.2015, s-au hotărât următoarele:

1. Costurile baremurilor de arbitraj și observare în cadrul Cupei României, vor fi suportate în mod egal de către ambele echipe, conform art. 30 alin.13 din R.O.A.F.

2. Începând cu faza sferturilor de finală a Cupei României - faza județeană-, baremurile de arbitraj și observare vor fi aceleași cu baremurile de la Liga a IV-a, iar până la faza optimilor de finală -inclusiv-, se va achita baremul aferent ligii din care face parte echipa considerată organizatoare (gazdă).

3. Conform articolului 30 alin. 15 din R.O.A.F. : "Echipele programate în Cupa României nu pot renunța la jocuri și nici nu pot disputa jocuri amicale în zilele în care au fost programate, sub sancțiunea eliminării lor din campionatul în care participă".