REGULAMENT-FUTSAL Imprimare

REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ȘI DESFĂȘURARE A „CAMPIONATULUI JUDEȚEAN DE FOTBAL ÎN SALĂ”

 Ianuarie – Februarie

          “ CAMPIONATUL JUDEŢEAN DE FOTBAL ÎN SALĂ ” este organizat de ASOCIAŢIA JUDEŢEANĂ DE FOTBAL ALBA. La această competiţie vor lua parte echipe aparţinând cluburilor şi asociaţiilor sportive afiliate cu jucători legitimaţi la clubul respectiv, având viză medicală valabilă.   

              Pot participa echipe din Liga 3, Liga 4, Liga 5 și Juniori (cu vârsta minimă: 14 ani împliniți), repartizate pe grupe, după criteriul geografic.

              Băncile de rezervă se vor schimba la pauză, echipele urmând să fie poziționate în fiecare repriză în jumătatea unde se află portarul propriu (pe partea cu apărarea).

              Jocurile se dispută în sală, pe teren de handbal, fără mantinelă.

            Art. 1. Jucătorii:

 Orice joc este disputat de două echipe altcătuite fiecare din maximum 5 jucători, din care unul va fi portar (4+1). Numărul maxim de jucători de rezervă este de 10, iar la următoarea etapă/joc vor putea să fie trecuți alți jucători în raport, cu condiția să fie legitimați la echipa pentru care participă. Băncile de rezervă vor fi situate pe aceeași parte, la distanță egală față de linia mediană.

Conducătorii echipelor sau căpitanii, sunt obligați să prezinte arbitrilor înainte de începerea jocului, carnetele de legitimare sau în lipsa lor buletinul de identitate (CI) însoțit de avizul medical.

Oficialii clubului (nelegitimați), care doresc să aibă drept de joc, vor face dovada că fac parte din organigrama clublui și se vor legitima pe baza cărții de identitate (+aviz medical valabil).

Înscrierea jucătorilor titulari şi de rezervă în raportul de arbitraj se face numai înainte de începerea jocului.

Un joc nu poate începe (sau continua) cu mai puţin de 3 jucători (2+1). În caz de descompletare a uneia dintre echipe sub numărul stabilit mai sus, cu sau fără intenţie, arbitrii sunt obigaţi să oprească jocul definitiv.

Pe parcursul unui joc, numărul înlocuirilor de jucători este nelimitat.

Un jucător care a fost înlocuit poate reveni pe terenul de joc pentru a înlocui un alt jucător.

O înlocuire poate fi efectuată numai atunci când mingea este afară din joc, iar pentru efectuarea unei astfel de înlocuiri trebuie respectate următoarele condiţii:

-       Jucătorul care părăseşte terenul de joc trebuie să facă acest lucru prin dreptul propriei sale zone de înlocuire;

-       Jucătorul care intră pe terenul de joc trebuie, de asemenea, să treacă prin zona sa de înlocuiri. El nu poate face acest lucru până când coechipierul său;

-       care iese din teren, nu a depăşit în întregime, linia de margine în afara terenului de joc;

-       Orice jucător înscris pe raportul de joc este supus autorităţii şi deciziilor arbitrului, indiferent dacă participă la joc sau nu;

-       Procedura de înlocuire se termină în momentul în care jucătorul de rezervă pătrunde pe terenul de joc. Din acel moment, el devine jucător activ, iar jucătorul care a fost înlocuit încetează să mai fie jucător activ.

-       Portarul poate fi înlocuit de oricare din jucătorii de câmp.

-       Fiecare portar este autorizat să poarte pantaloni lungi.

-       El trebuie să poarte un echipament de culoare diferită, uşor de distins, faţă de a celorlalţi jucători şi a arbitrilor.

-       Dacă un jucător de câmp înlocuieşte un portar, el va trebui să îmbrace un tricou de portar, tricoul având inscripționat numărul cu care a fost înscris in raportul de joc jucatorul de câmp.

 * Este obligatorie viza anuală pe anii 2023 sau 2024 pentru competiția de fotbal în sală și să aibă drept de joc pentru echipa respectivă (funcție pe acte sau legitimat).

Art. 2. Organizarea jocurilor

O partidă se desfașoară pe parcursul a două reprize de câte 20 de minute de joc fiecare. Durata fiecărei reprize poate fi prelungită doar pentru a permite executarea unei lovituri de pedeapsă (6 metri / 10 metri).

Asociaţia Judeţeană de Fotbal  Alba– Comisia pentru Fotbal in Sală nu-şi asumă nici o răspundere în caz de accidentare a jucătorilor la Campionatul Județean de Fotbal în Sală.

Art. 3. Formalitățile de începere a jocului

După ce raportul de arbitraj a fost completat şi semnat de ambele echipe şi înmânat arbitrului, dar înainte de lovitura de începere a jocului, se aplică urmatoarea regulă:

- dacă unul din cei 14 jucători, înscrişi în raportul de arbitraj, indiferent pentru care motiv nu poate începe jocul, el poate fi înlocuit de către oricare alt jucător cu drept de joc, ce poate fi înscris în raportul de arbitraj înainte de începerea jocului cu condiţia ca arbitrul sa fie înştiinţat;

Echipele au dreptul să efectueze încălzirea pe terenul de joc maxim 5 minute (pentru a se putea respecta programarea jocurilor).

Art. 4. Delegarea arbitrilor

Arbitrii vor fi delegati de Comisia Judeţeneană a Arbitrilor Alba.

Fiecare joc se dispută sub controlul unui arbitru principal care veghează la aplicarea Legilor Jocului în cadrul meciului pe care îl conduce. El va fi ajutat de un al doilea arbitru care are ca sarcină supravegherea porţiunii de teren opusă celei a arbitrului principal. Arbitrul principal, se va afla pe partea cu suprafețele tehnice.

Art. 5. Legile Jocului de Fotbal în Sală– Campionatul Județean -

Legea 1. Terenul de joc

Zonele de înlocuiri sunt situate pe linia de margine în fața băncilor de rezerve ale celor două echipe, al caror scop este descris in Legea 3.

Legea 2. Mingea

-       Este de formă sferică

-       este confectionata din piele sau alt material omologat

-        are o circumferință de cel mult 64cm si cel puțin 62cm

-       are o greutate de cel mult 440g si cel putin 400g la începutul jocului

-       are o presiune intre 0,6 si 0,9 atmosfere (600 – 900g/cm2) la nivelul mării

-       mingea nu poate sări mai puțin de 50cm sau mai mult de 65cm atunci când cade și revine prima dată de la o înalțime de 2m.

-     minge numărul 4 - de futsal.

Legea 3. Numărul jucătorilor

Un joc nu poate începe dacă una dintre echipe are mai puțin de trei jucători (2+1).

Jocul se va opri, dacă una dintre echipe are mai puțin de trei jucători pe terenul de joc.

În toate jocurile, numele jucătorilor și jucătorilor înlocuitori trebuie să fie comunicate (scrise în raport) arbitrilor înainte de începerea jocului, indiferent dacă aceștia sunt prezenți sau nu, în acel moment. Orice jucător înlocuitor care nu este desemnat ca atare în acest moment, nu va putea să participe la joc.

Un jucător înlocuitor poate înlocui un jucător eliminat și va intra pe terenul de joc dupa două minute efectiv de joc după eliminarea coechipierului său, numai cu acordul arbitrului principal (de pe partea cu băncile), cu excepția cazului înscrierii unui gol înaintea expirării celor două minute, caz în care se aplică următoarele condiții:

-        Dacă pe terenul de joc se află cinci jucători contra patru și echipa cu numărul mai mare de jucători înscrie un gol, echipa cu patru jucători poate să-și completeze efectivul cu al cincilea jucator;

-        Daca ambele echipe joaca cu câte trei sau patru jucători și se înscrie un gol, ambele echipe rămân pe teren cu același număr de jucători;

-       Dacă pe terenul de joc se află cinci contra trei jucători, sau patru contra trei jucători și echipa în superioritate numerică înscrie un gol, echipa cu trei jucători va putea completa efectivul numai cu un singur jucător;

-        Dacă echipa în inferioritate numerică înscrie un gol, ea va continua jocul cu același număr de jucători.

Legea 4. Echipamentul jucătorului

Un jucător nu trebuie să poarte echipament sau alte accesorii care prezintă vreun pericol pentru el insuși sau pentru ceilalți jucători (inclusiv bijuteriile de orice fel).

Echipamentul de bază al fiecarui jucător se compune din:

• Tricou sau cămașă cu mâneci – dacă se poartă lenjerie de corp, mânecile acesteia trebuie să aibă aceeași culoare cu mânecile tricoului sau a cămășii;

• Șort – dacă se poartă chilot termic, acesta trebuie sa fie de aceeași culoare cu cea a șortului. Portarului îi este permis să poarte pantaloni lungi;

• Jambiere – dacă este aplicată bandă adezivă sau un material similar pe exterior trebuie să fie de aceeași culoare ca acea parte a jambierului pe care este aplicată;

• Apărători pentru tibie (nu sunt obligatorii, dar sunt recomandate, astfel că acei jucători care nu joacă cu apărători, vor juca astfel pe propria răspundere).

Încălțăminte – din pânză sau piele moale, cu talpa de cauciuc (netedă) sau alt material similar, adecvat jocului de fotbal în sală).

 Apărătorile pentru tibie : • trebuie să fie în întregime acoperite de jambiere

• trebuie sa fie confectionate din cauciuc, plastic sau alt material similar aprobat

• trebuie sa asigure un grad de protectie corespunzator

nu sunt obligatorii (sunt recomandate, astfel că acei jucători care nu joacă cu apărători, vor juca astfel pe propria răspundere).

Culorile: • Cele două echipe trebuie să poarte echipament de culoare distinctă una față de cealaltă, precum și față de arbitrii și arbitrii asistenți;

    • Fiecare portar trebuie să poarte echipament de culoare diferită față de a celorlalți jucători, a arbitrilor și a arbitrilor asistenți.

    Dacă ambele echipe au echipamentul de aceeași nuanță, iar echipele nu se pun deacord care dintre ele să schimbe echipamentul, arbitrul va efectua o tragere la sorți la care vor participa cei doi căpitani, prin care se va decide care echipă va schimba echipamentul sau va lua peste echipament, veste de culoare diferită (respectându-se numerele trecute în raportul de joc).

            Legea 8. Începerea și reluarea jocului

Dintr-o lovitură de începere nu se poate înscrie direct un gol.

Jucatorii echipei care nu beneficiază de lovitura de începere trebuie să se afle la o distanță de cel putin 3 metri de minge înainte ca aceasta să fie în joc.

 La o minge de arbitru, dacă după ce mingea intră în contact cu podeaua, un jucător o lovește odată direct spre una din porți și mingea se duce direct:

· în poarta adversă, se acordă degajare de la poartă .

· în propria poartă, se acordă o lovitură de colț echipei adverse.

 Legea 10. Înscrierea unui gol

Un gol este anulat dacă portarul echipei în atac aruncă sau lovește mingea intenționat cu mâna sau brațul din interiorul propriei suprafețe de pedeapsă și este ultimul jucător care a atins sau a jucat mingea, indiferent că este mingea în joc sau dintr-o degajare de la poartă a portarului cu mâna. Jocul se va relua cu o degajare de la poartă executată de echipa adversă.

Legea 12. Greșeli și comportări nesportive

  • Greșeli sanctionate cu lovitură liberă indirectă:

- Dacă portarul atinge mingea cu mâinile în propria suprafață de pedeapsă, dupa ce a primit-o direct dintr-o repunere de la margine efectuată cu piciorul de un coechipier.

- Atinge mingea cu mâinile după ce i-a fost trimisă intenţionat, cu piciorul, de către un coechipier;

- Atinge din nou mingea cu mâinile după ce i-a dat drumul, fără ca aceasta să fi fost atinsă de un alt jucător;

Se acordă, de asemenea, o lovitură liberă indirectă echipei adverse jucatorului, care după părerea arbitrilor:

• joacă de o manieră periculoasă în prezența unui adversar;

• împiedică evoluția un adversar;

• împiedică portarul să dea drumul mingii din mâini.

              - nu sunt admise deposedările prin alunecare (vor fi sancţionate cu lovitură liberă indirectă), alunecarea este permisă dacă este efectuată pentru impiedicarea înscrierii unui gol sau pentru a înscrie un gol, dar să nu fie asupra unui adversar, iar dacă prin alunecare are loc și contact fizic, atunci se acordă lovitură liberă directă !!!

  • Sancțiuni disciplinare:

Dacă un jucător primește două avertismente (cartonașe galbene), în decursul aceluiași joc, jucătorul va fi eliminat (cartonaș roșu), dar va putea reveni (el sau alt coechipier) pe teren după 2 minute, sau dacă în acest timp, echipa aflată în inferioritate primește gol.

  • Dacă un jucător primește cartonaş roşu direct, pentru o altă abatere decât faptă reprobabilă, jucătorul va fi eliminat (cartonaș roșu), acesta nu va mai putea intra pe teren în acel joc, va părăsi incinta sălii de sport, dar va putea fi înlocuit după 2 minute de un jucător înlocuitor,sau dacă în acest timp, echipa aflată în inferioritate primește gol.
  • Toți oficialii și jucătorii legitimați se vor supune regulamentului comisiei de disciplină a AJF Alba, fiind pasibili de suspendare sau penalitate sportivă și în campionatul de liga a IV-a, liga a V-a sau juniori, dacă a comis fapte reprobabile (injurii indiferent cui îi sunt adresate, comportări violente, scuipare, etc.);
  • Dacă un jucător primește cartonaș roșu pentru o faptă reprobabilă, acesta nu va mai putea intra pe teren în acel joc, va părăsi incinta sălii de sport, dar va putea fi înlocuit după 2 minute de un jucător înlocuitor, sau dacă în acest timp, echipa aflată în inferioritate primește gol. Acesta va fi suspendat pentru minim 2 meciuri pentru o faptă reprobabilă, comisia de disciplină urmând să analizeze cazul, dar în nici un caz nu va mai avea drept de joc în aceeași zi, dacă echipa acestuia mai are de disputat meciuri din grupă, urmând ca arbitrul principal să rețină carnetul și să menționeze în raport detaliat tot ceea ce s-a întâmplat.

Legea 13. Loviturile libere 

Toți jucătorii echipei adverse trebuie să se afle la cel puțin 5m de minge până când aceasta este în joc.

Lovitura liberă directă sau indirectă din interiorul suprafeței de pedeapsă în favoarea echipei în apărare:

• Toți jucătorii echipei adverse trebuie să se afle la cel puțin 5 m de minge până când aceasta este în joc;

• Toți jucătorii echipei adverse trebuie să se afle în afara suprafeței de pedeapsă respective până când mingea este în joc;

• Mingea este în joc atunci când este trimisă cu piciorul direct în afara suprafeței de pedeapsă;

• Lovitura liberă acordată în suprafața de pedeapsă poate fi executată din orice punct al acestei suprafețe.

Legea 14. Lovitura de pedeapsă

Se va executa de pe punctul de la 6 metri.

Timpul de joc se va prelungi pentru o lovitură de pedeapsă, care trebuie să fie executată la sfârșitul fiecarei reprize sau la sfârșitul fiecăreia din cele doua reprize de prelungiri.

Portarul echipei în apărare trebuie să rămână pe propria linie de poartă, cu fața la executant, între stâlpii porții, până când mingea a fost lovită.

Toți jucătorii în afara executantului trebuie să se afle:

 • pe terenul de joc;

 • în afara suprafeței de pedeapsă respective;

 • în spatele punctului de pedeapsă;

• la cel puțin 5m. de punctul de pedeapsă.

Dacă, la executarea unei lovituri de pedeapsă, mingea este lovită de un coechiper al jucatorului care a fost în prealabil identificat, arbitrii opresc jocul, îl avertizează pentru comportare nesportivă, și-l vor relua cu o lovitură liberă indirectă acordată echipei adverse din punctul de pedeapsă (vezi Legea 13 – Locul executării loviturii libere).

Dacă, după executarea loviturii de pedeapsă: executantul atinge mingea a doua oară (altfel decât în mod voit cu mâinile) înainte ca aceasta să fi fost atinsă de un alt jucator:

• se acordă o lovitură liberă indirectă echipei adverse de pe locul în care a fost comisă greșeala (vezi Legea 13 – Locul executării loviturii libere), de exemplu dacă îi revine din bara transversală sau stâlpii porții, fără să mai fie atinsă de un alt jucător.

Se acordă Lovitură de pedeapsă:

de la 6 m : - se acordă o lovitură de pedeapsă de la 6 metri atunci când un jucător comite în propria suprafață de pedeapsă una din greșelile pentru care se acordă o lovitură liberaă directă, indiferent de locul in care se afla mingea în acel moment, cu condiția să fie in joc.

de la 10 m : - se acordă o lovitură de penalizare de la 10 metri când o echipă comite de-a lungul unei reprize 6 greșeli (pentru care se acordă lovituri libere directe, cele  indirecte nu se contorizează). De asemenea la fiecare greșeală care urmează ( a 7-a , a 8-a s.a.m.d ) se va acorda câte o lovitură de penalizare de la 10 metri.

Conform legilor jocului de futsal: pagina 63 și 64. Se pot descărca de AICI.

Repunerea mingii în joc de la margine se va face cu piciorul, dar nu este permisă transmitarea acesteia direct în suprafața adversă de pedeaspă. Dacă este transmisă direct în suprafața de pedeapsă adversă, mingea va reveni echipei adverse, care va executa o lovitură liberă indirectă din propria suprafață de pedeapsă.

Legea 15. Repunerea de la margine cu piciorul

Dintr-o repunere de la margine cu piciorul nu se poate înscrie un gol direct.

Jucătorii echipei adverse trebuie să fie:

• pe terenul de joc

• la o distanță de cel puțin 5m de locul de unde se execută repunerea de la margine cu piciorul.

În momentul repunerii de la margine a mingii, executantul:

• are un picior pe linia de margine sau în afara terenului de joc;

• lovește mingea, care trebuie să fie statica, fie din locul în care a părăsit terenul de joc, sau din afara terenului la o distanță nu mai mare de 25 cm de acel punct;

• efectuează repunerea în decurs de 6 secunde din momentul în care este pregătit să o facă (din momentul în care are mingea poziționată pe locul repunerii).

Dacă repunerea nu se face în decurs de 6 secunde, echipa adversă va beneficia de lovitura de la margine de pe același loc din care trebuia făcută repunerea de către prima echipă.

Legea 16. Degajarea de la poartă

Dintr-o degajare de la poartă nu se poate înscrie un gol direct.

• Mingea este aruncata cu mâna de către portarul echipei din apărare din orice punct al suprafeței de pedeapsă;

 • Portarul echipei în apărare efectuează degajarea de la poartă în decurs de secunde din momentul in care este pregătit să o facă (din momentul în care are mingea poziționată pe locul repunerii).

• Mingea este în joc imediat ce a fost aruncată cu mâna, de către portarul echipei în apărare, direct în afara suprafeței de pedeapsă.

• Dacă degajarea de la poartă nu este executată in decurs 6 secunde: se acordă o lovitură liberă indirectă echipei adverse de pe linia suprafeței de pedeapsă din locul cel mai apropiat de unde s-a comis greșeala (vezi Legea 13 – Locul executării loviturii libere).

Legea 17. Lovitura de la colț

Dintr-o lovitură de la colț se poate înscrie un gol direct, dar numai împotriva echipei adverse.

Mingea trebuie să fie în interiorul arcului de cerc cel mai apropiat de locul prin care mingea a depașit linia de poartă.

Jucătorii echipei adverse trebuie să fie pe terenul de joc la cel puțin 5 metri de arcul de cerc înainte ca mingea să fie în joc.

Executantul trebuie să efectueze lovitura în decurs de 6 secunde din momentul în care este pregătit să o facă (din momentul în care are mingea poziționată pe locul repunerii).

Dacă lovitura de colț nu este executată în decurs de 6 secunde se acordă o degajare de la poartă echipei adverse.

Dacă mingea este în joc și jucătorul executant o atinge a doua oară (altfel decât în mod voit cu mâinile) înainte ca aceasta să fi fost atinsă de un alt jucător se acordă o lovitură liberă indirectă echipei adverse de pe locul în care s-a comis greșeala.

Art. 6. DEPARTAJARE

La finalul meciului din grupe se vor executa lovituri de departajare (6 m), indiferent de scorul final.

Rezultatul loviturilor de departajare va fi folosit drept criteriu de departajare în cazul în care la finalul meciurilor dintr-o grupă va exista egalitate de puncte între două sau mai multe echipe, conform ordinii de mai jos:

Departajarea echipelor. Dacă după disputarea jocurilor, două sau mai multe echipe se află la egalitate de puncte, se vor aplica în ordine, prin eliminare, fără a se mai reveni asupra lor, următoarele criterii de departajare:

  • cel mai mare număr de puncte în întâlnirile directe;
  • golaverajul mai bun în întâlnirile cu echipele aflate la egalitate de puncte;
  • cel mai mare număr de goluri marcate, în întâlnirile cu echipele aflate la egalitate de puncte;
  • rezultatul la loviturile de departajare;
  • golaverajul general mai bun în toate jocurile din grupă;
  • numărul mai mare de goluri marcate în toate jocurile din grupă;

  • criteriul Fair Play (echipa cu cele mai puține cartonașe galbene sau roșii) - se vor acorda 3 puncte la CR și 1 punct la CG, echipa cu punctajul cel mai mic, fiind câștigătoare.

În caz de egalitate, la sfârșitul timpului regulamentar, echipa câştigătoare a jocurilor eliminatorii, va fi stabilită prin executarea loviturilor de departajare executate din punctul de pedeapsă (6 metri), fiecare echipa executând câte 3 lovituri de departajare. Dacă egalitatea persistă, se vor executa în continuare lovituri de departajare, câte o lovitură de fiecare echipă, până la realizarea departajării.

Art. 7. Condiții de participare în campionat

 Participarea echipelor în campionat este admisă numai în condiţiile în care cluburile au achitat taxa de participare în valoare de 200 de lei, să nu aibă restanțe financiare la AJF Alba, iar jucătorii să aibă vizita medicală valabilă.

Asistența medicală se va asigura de către echipe organizatoare (din localitate), fiecare echipă urmând să achite suma de 15 lei/joc pentru asistența medicală. Un joc este arbitrat de doi arbitri.

Echipele se deplasează pentru disputarea jocurilor de campionat pe cont propriu, suportând cheltuielile aferente, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare.

Art. 8 – Retragerea din campionat, excluderea echipelor.

În cazul în care în cursul desfășurării unui campionat, o echipă sau mai multe echipe se desfiinteaza, se retrag, sau sunt excluse din activitatea competitionala, se procedează conform prevederilor ROAF și Regulamentului Disciplinar.

Dacă una sau ambele echipe nu se prezintă la teren sau întârzie mai mult de 15 minute de la ora stabilită, arbitrul va fluiera sfârşitul jocului şi va consemna în raportul de arbitraj situaţia respectivă, urmand a se aplica sanctiunile prevăzute de Regulamentul disciplinar.

Neprezentarea la două jocuri din cadrul unei ediții de campionat, întârzierea la joc peste termenul regulamentar se sancționeaza cu excluderea din competiție, iar echipa nu va avea drept de participare în ediția următoare de futsal, la care se adaugă o penalitate sportivă de 200 lei / joc

Daca o echipă refuză să joace un meci sau să continue jocul care a început, ea va fi sancționată cu pierderea jocului prin forfait si scăderea a trei puncte din clasament la care se adaugă o penalitate sportivă de 200 lei/joc și nu va avea drept de participare în ediția următoare de futsal.

Art. 10. Sistemul de atribuire a punctelor

Sistemul de atribuire a punctelor  în faza grupelor este următorul:

a. Joc câştigat - 3 puncte;

b. Joc egal - 1 punct;

c. Joc pierdut - 0 puncte.

Art. 11. Festivitate de premiere

              Echipele calificate la faza finală (locurile I, II,III și IV) vor fi premiate cu diplome, medalii, mingi și cupe + premii individuale (cel mai bun portar, golgheter și cel mai tehnic jucător).

Art. 12. Dispoziții generale

Prezentul regulament a fost aprobat de către Biroul Executiv al AJF Alba întrunit în 18 ianuarie 2016 și intră în vigoare la data adoptării acestuia.

Prezentul regulament se completează în mod corespunzător cu prevederile:

a) Statutului AJF Alba, aprobat de Adunarea Generală.

b) „Legile Jocului” – Fotbal in sală, adoptate de FIFA;

c) Regulamentului de organizare a activităţii fotbalistice, în măsura în care dispoziţiile acestuia nu sunt contrare dispozitiilor din prezentul regulament;

d) Regulamentului privind statutul şi transferul jucătorilor, in masura in care dispozitiile acestuia nu sunt contrare dispozitiilor din prezentul regulament.

e) Regulamentul disciplinar.