FOTBAL ÎN FAMILIE - Ediția a IV-a. Sâmbătă, 14 iunie 2025, începând cu ora 13:30, Stadion Minaur Zlatna. |
![]() |
![]() |
Marţi, 03 Iunie 2025 |
Turneul FOTBAL ÎN FAMILIE - Ediția a IV-a Sâmbătă, 14 iunie 2025, începând cu ora 13:30, hai alături de familia ta, să ne bucurăm împreună de fotbal. AJF Alba în parteneriat cu CS Zlatna și Primăria Orașului Zlatna, organizează: TURNEUL DE FOTBAL 3 vs 3 (Tata - Mama - Copilul), pe stadionul Minaur din orașul Zlatna. După această competiție, începând cu ora 16:00 va avea loc festivitatea de premiere la toate competițiile, iar de la ora 18:00 va avea loc finala cupei României. Programul întregii zile îl puteți vedea AICI. Regulament: - Pot participa băieți cu vârsta maximă 12 ani împliniți și fete 14 ani împliniți. În rolul de Tata și Mama pot intra în joc și Bunicul sau Bunica. - Timpul de joc: maxim 10 minute; - O echipă este desemnată câștigătoare dacă înscrie două goluri mai mult ca echipa adversă, sau are un gol mai mult marcat la finalul celor 10 minute; - Dacă la finalul celor 10 minute scorul este egal, se vor executa lovituri de departajare din poartă în poartă fără portar. După seria de 3, dacă nu avem o echipă câștigătoare, vor executa din nou câte unul, până când o echipă înscrie un gol mai mult ca echipa adversă. - Suprafața de joc este 20 / 10 metri, cu porți mici de 1 metru; - Nu există offside și portar (regulamentul miuței din copilărie). Înscrierile se vor face pe whatsapp la numărul de telefon: 0741 046 153 (Mihai Țîra), până în data de 14 iunie, ora 12:00. Împerecherea echipelor înscrise se va face la ora 13:00, urmând să se joace în sistem eliminatoriu, până la semifinale, finala mică și finală mare. Fiecare familie va primi diplomă de participare și fiecare copil va primi medalie, iar echipele ajunse în semifinale vor primi trofee pentru locurile 1, 2 și 3 și câte o minge de joc. Ne vedem sâmbătă! |