ASOCIAȚIA JUDEȚEANĂ DE FOTBAL ALBA - Membru afiliat FRF

Știri A murit Mircea Sîrbu, președintele AJF Hunedoara
A murit Mircea Sîrbu, președintele AJF Hunedoara Imprimare Email
Luni, 08 Ianuarie 2018

Profesorul Mircea Sîrbu, președintele Asociației Județene de Fotbal (AJF) Hunedoara, a încetat din viață, subit, în noaptea de duminică spre luni, la vârsta de 67 de ani, în urma, cel mai probabil, a unui atac de cord. Născut la 17 iunie 1950, Mircea Sîrbu a fost un fotbalist de mare valoare, care a debutat la Mureșul Deva. Odată cu terminarea junioratului s-a transferat la Universitatea Cluj, oraș în care a absolvit cursurile Facultății de Educației Fizică și Sport.

Mircea Sirbu

Încă de pe atunci se anunța a fi un jucător de mare talent, la sfârșitul anilor ’60 ai anului trecut fiind component de bază al echipei naționale de juniori al României, unde făcea pereche, la mijlocul terenului, pe vremea când se juca în sistemul 4-4-2, cu celebrul Costică Ștefănescu.

A trecut, apoi, la CFR Cluj, însă cariera sa de jucător a fost întreruptă de o gravă accidentare la genunchi. Mircea Sîrbu nu a renunțat la fotbal, trecând la cariera de antrenor, pe care a practicat-o, în paralel, cu meseria de profesor de educație fizică și sport, pregătind, printre altele, Mureșul Deva și Dacia Orăștie. Excelent organizator, profesorul Mircea Sîrbu a fost în fruntea Comitetului Județean pentru Educație Fizică și Sport și, din 1990, a deținut funcția de președinte al AJF Hunedoara, în acest an urmând să se fi retras din activate. Regretatul om de sport este tatăl apreciatului antrenor Marius Sîrbu, cel care a promovat CSN Cetate Deva în Liga a III-a și a fost antrenor la loturile naționale de juniori, în prezent fiind coordonatorul activității de la recent înființata Academie de Fotbal de pe lângă clubul din reședința de județ. Prin dispariția prematură a lui Mircea Sîrbu sportul, în general, și fotbalul, în special, au pierdut un om de mare valoare, un profesionist în domeniu.

Corpul neînsuflețit al profesorului Mircea Sîrbu este depus la capela din Leșnic, satul său natal, aparținător de comuna Vețel, iar înmormântarea va avea loc miercuri, la prânz, în aceeași localitate, ora exactă a ceremoniei funerare urmând a fi stabilită, în cursul zilei de marți, cel mai târziu, de către familia îndoliată.

Dumnezeu să-l odihnească!

Sursa: http://www.replicahd.ro

 

Competitii 2018-2019