ASOCIAȚIA JUDEȚEANĂ DE FOTBAL ALBA - Membru afiliat FRF

Știri
CMA 2012, echipele din ”careul de asi” Imprimare Email
Duminică, 19 August 2012

poza-001Sâmbătă-18 august, la Horea s-au disputat primele 4 jocuri din sferturile de finală (2 de copii și 2 de seniori), rezultatele înregistrate la jocurile respective fiind:

  • Sălciua - Ciuruleasa (copii) 2-2, după terminarea timpului regulamentar de joc și 3-2 pentru Ciuruleasa la loviturile de departajare, dar imediat după joc echipa din Sălciua a introdus în raportul de joc o contestație - contestând dreptul de joc al portarului echipei din Ciuruleasa, care nu era trecut în tabelul de înscriere depus de echipa respectivă la începutul competiției! Rezultat omologat al jocului: 3-0 în favoarea echipei Sălciua!
  • Lupșa - Ciuruleasa (seniori) 4-3, un joc cu spectaculoase răsturnări de scor;
  • Horea - Poșaga (copii) 3-0;
  • Sălciua - Bucium (seniori) 7-2;

Duminică-19 august, la Cărpeniș, în celelalte 4 jocuri programate s-au înregistrat următoarele rezultate:

  • Bistra - Avram Iancu (copii) 4-4, la finalul jocului și 2-1 pentru Avram Iancu la loviturile de departajare(copii), dar în urma contestației efectuată de echipa din Bistra, jocul a fost omologat cu rezultatul de 3-0 în favoarea echipei din Bistra;
  • Poiana Vadului - Avram Iancu (seniori); în urma contestației efectuată de echipa Poiana Vadului, prin care se contesta dreptul de joc al mai multor jucători care au jucat în echipa adversă și nu erau trecuți pe tabelul de înscriere, jocul a fost omologat cu rezultatul de 3-0, în favoarea echipei Poiana Vadului;
  • Poiana Vadului - Sohodol (copii) 3-2;
  • Roșia Montană - Almașu Mare (seniori) 5-1;

Astfel, echipele calificate în semifinale, se vor întâlni sâmbătă-25 august, la Bistra, după următorul program:

  • ora 16.00: Sălciua - Bistra (copii);
  • ora 17.00: Sălciua - Poiana Vadului (seniori);
  • ora 18.00: Horea - Poiana Vadului (copii);
  • ora 19.00: Lupșa - Roșia Montană (seniori).
 
Liga a IV-a, sezonul 2012-2013 Imprimare Email
Vineri, 17 August 2012

IMG 0456Programat inițial să înceapă în acest week-end, Campionatul de seniori Liga a IV-a (respectiv de juniori A1, care își desfășoară jocurile în deschidere) a fost amânat o săptămână, la solicitarea echipelor reprezentate la ședință, în urma hotărârii Adunării Generale Extraordinare desfășurată sâmbătă, 11 august.

Se va respecta pe durata campionatului, opțiunea echipelor care organizează jocurile pe teren propriu, de ași alege ziua (sâmbătă sau duminică) și ora de disputare (dimineața la 11.30, sau după-amiaza în turul campionatului, după cum urmează: 17.00 în lunile august și septembrie, 16.00 în luna octombrie și 15.00 în luna noiembrie). Jocurile de juniori A1 se vor disputa în deschidere, cu 2 ore înainte de ora oficială de începere a jocului de seniori. Perioada de transfer pentru Liga a IV-a se va încheia joi, 23 august - ora 11.30 (48 de ore înaintea jocurilor programate în prima etapă).

Prima etapă programează jocurile:

sâmbătă, 25 august:

  • ora 11.30 : FC Cugir - Cuprirom Abrud;
  • ora 17.00 : CSO Cugir - Dalia Sport Daia Română;
  • ora 17.00 : Metalul Aiud - Sportul Sebeș;

duminică, 26 august:

  • ora 11.30 : Energia Săsciori - Performanța Alba Iulia;
  • ora 11.30 : Rapid CFR Teiuș - CS Ocna Mureș;
  • ora 11.30 : Viitorul Sântimbru - CS Zlatna;
  • ora 17.00 : Arena Alba Iulia - Inter Ciugud;
  • ora 17.00 : Arieșul Apuseni Baia de Arieș - Olimpia Aiud.

Programarea completă a jocurilor de seniori, din turul campionatului de Liga a IV-a, o găsiți AICI.

Notă: Pe baza situației create la nivel de FRF, cu privire la amânarea începerii campionatelor de Liga a II-a și a III-a, ținând cont de perioada de transfer acceptată de FRF, Biroul Executiv al AJF Alba, în ședința de vineri-24 august, a hotărât extinderea perioadei de transfer (valabilă pentru echipele de Liga a IV-a și a V-a din județul Alba) până pe data de 07.09.2012-vineri, ora 15.00.

 
Cupa AJF Alba, pentru scolile speciale Imprimare Email
Marţi, 14 August 2012

DVCI1419-001În deschiderea primei ediții a Supercupei AJF Alba: EUROPA Alba Iulia-Arena Alba Iulia (rezultat final 5-1 pentru Europa), disputată vineri 10 august, pe Stadionul Cetate din Alba Iulia s-a desfășurat încă o acțiune pentru copiii de la școlile speciale (probleme sociale) din județ. Cupa AJF Alba a reunit patru echipe de această dată: Grup Școlar ”Timotei Cipariu” Blaj, Centru de Servicii Sociale ”Sfânta Veronica” Dumbrava, Centrul școlar pentru Educație Incluzivă Alba Iulia și Complexul de Servicii Comunitare Aiud. Față de prima acțiune organizată la Blaj, în 8 iunie, cu ocazia finalului de sezon 2011-2012, echipele școlilor: Servicii Comunitare pentru Protecția Copilului Blaj și LPS Sebeș nu au putut participa, din cauza faptului că au copiii în vacanță...pe la părinți, sau pe la rude!

În urma rezultatelor înregistrate:

  • Grup Școlar ”Timotei Cipariu” Blaj-CSEI Alba Iulia 6-0;
  • CSS ”Sfânta Veronica” Dumbrava-CSC Aiud 9-0;

în finala mică s-au întâlnit CSC Aiud-CSEI Alba Iulia, rezultatul fiind 1-0 pentru CSC Aiud, iar în finala mare Grup Școlar ”Timotei Cipariu” Blaj a câștigat cu scorul de 2-0 jocul cu CSS ”Sfânta Veronica” Dumbrava. Mai trebuie menționat faptul că echipa din Aiud a avut în componență și fete!

Clasamentul final :

  1. Grup Școlar ”Timotei Cipariu” Blaj;
  2. Centrul de Servicii Sociale ” Sfânta Veronica” Dumbrava;
  3. Complexul de Servicii Comunitare Aiud;
  4. Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Alba Iulia.

Toate echipele au primit mingi, diplome, trofee, medalii și tricouri personalizate cu competiția respectivă, iar fotografiile surprinse le vedeți AICI.

 
Sferturi de finala - CMA 2012 Imprimare Email
Luni, 13 August 2012

DSC09542Campionatul Munților Apuseni-ediția 2012 și-a stabilit tabloul complet al echipelor calificate în sferturi. În etapa de ieri (ultima din grupele de 5 echipe) au fost înregistrate următoarele rezultate:

Grupa A: Horea - Lupșa 4-4 (copii), Horea - Lupșa 2-2 (seniori), Sălciua - Arieșeni 5-0 (copii) și Sălciua - Arieșeni 2-0 (seniori);

Grupa B: Poșaga - Ciuruleasa 3-3 (copii), Poșaga - Ciuruleasa 5-5 (seniori), Ocoliș - Mogoș 3-0 (copii) și Ocoliș - Mogoș 3-0 (seniori), echipele din Mogoș neprezentându-se la jocuri !

Grupa C: Bistra - Poiana Vadului 3-3 (copii), Bistra - Poiana Vadului 0-2 (seniori), Roșia Montană - Gârda de Sus 3-0, atât la copii, cât și la seniori, echipele din Gârda de Sus neprezentându-se la jocuri !

Clasamentele finale, din grupele celor două competiții de seniori și copii, pot fi urmărite AICI, iar fotografiile surprinse până acum sunt prezentate AICI. Mai trebuie menționat faptul că în faza grupelor, dintre toate echipele participante de copii și seniori, echipa de copii din Sălciua (campioana ediției anterioare, în echipament negru-roșu) este singura care până în acest moment nu a primit gol !!!

La ședința de lucru ce a avut loc azi-ora 15.00 la Bistra, a fost stabilit calendarul sferturilor de finală, după cum urmează:

Horea, sâmbătă-18 august:

  • ora 16.30: Sălciua - Ciuruleasa (copii);
  • ora 17.30: Lupșa - Ciuruleasa (seniori);
  • ora 18.30: Horea - Poșaga (copii);
  • ora 19.30: Sălciua - Bucium (seniori);

Cărpeniș, duminică-19 august:

  • ora 17.00: Bistra - Avram Iancu (copii);
  • ora 18.00: Poiana Vadului - Avram Iancu (seniori);
  • ora 19.00: Poiana Vadului - Sohodol (copii);
  • ora 20.00: Roșia Montană - Almașu Mare (seniori);

Semifinalele se vor disputa la Bistra, sâmbătă-25 august, după următorul criteriu de împerechere (câștigătoarele din jocurile):

  • ora 16.00: Sălciua/Ciuruleasa - Bistra/Avram Iancu (copii);
  • ora 17.00: Sălciua/Bucium - Poiana Vadului/Avram Iancu (seniori);
  • ora 18.00: Horea/Poșaga - Poiana Vadului/Sohodol (copii);
  • ora 19.00: Lupșa/Ciuruleasa - Roșia Montană/Almașu Mare (seniori);

Finalele se vor disputa la Sălciua, sâmbătă-1 septembrie, iar programul complet al zilei finalelor va fi comunicat miercuri-29 august.

 
<< Început < Anterior 181 182 183 184 185 186 187 188 189 190 Următor > Sfârşit >>